...
De-a lungul unui secol, evoluția POS-urilor a stagnat, rămânând la clasicele case de marcat mecanice, ulterior computerizate. Până să ajungem la dispozitivele de tip mPOS de azi, istoria a cunoscut un punct de cotitură important, imediat după apariția calculatoarelor în anii ’90: dezvoltarea primului POS electronic.
Până în anul 1992, casele de marcat electronice se limitau la procesarea vânzărilor și la tipărirea chitanțelor, adesea necesitând o conexiune separată la un calculator pentru alte operațiuni. Astfel, primul POS electronic a fost gândit pentru a gestiona singur toate funcțiile unui punct de vânzare.
În primul episod despre istoria sistemelor POS am surprins povestea fascinantă a lui James Ritty, cel care a inventat prima casă de marcat din lume pentru a opri furturile din afacerea sa. Dar iată ce ne spune istoria POS-urilor despre anii ’90 și începutul anilor 2000.
După ce Mosher a inventat un program de interfață grafică pentru POS-uri dedicate restaurantelor, evoluția a continuat cu dezvoltarea unor suite complete de software, capabile să gestioneze toate funcțiile punctului de vânzare. Astfel, a fost dezvoltat software-ul ePOS, care gestiona totul împreună.
Nisyst este recunoscut pe scară largă ca fiind primul pachet software ePOS complet, lansat în 1992. Cu toate acestea, în același an, a fost lansat și primul pachet POS pentru Microsoft Windows, IT Retail, acesta fiind de fapt momentul care a schimbat totul.
Revolutia Windows a condus la explozia platformelor ePOS, oferind întreprinzătorilor mai multe opțiuni și mai multă flexibilitate. Programele pentru POS electronic au permis integrarea cu o gamă mai largă de hardware, care în cele din urmă a dus la dezvoltarea terminalelor POS „all-in-one”, eliminând nevoia de calculatoare separate.
În 1993, Europay, MasterCard și Visa au dezvoltat standardul EMV pentru industria cardurilor de credit din Europa, care este încă utilizat la cardurile cu circuite integrate, terminalele POS și bancomatele automate.
După 2000, POS-urile au avansat semnificativ datorită calculatoarelor mai puternice și rețelelor avansate. S-au dezvoltat sisteme ePOS bazate pe tehnologia cloud, transformând modul în care funcționează POS-urile. Acestea permiteau oricărui dispozitiv conectat la internet să devină un terminal POS, inclusiv smartphone-uri cu cititoare de coduri de bare și tehnologie NFC.
Trecerea către cloud a adus și noi niveluri de securitate, iar modelul SaaS (software-as-a-service) a eliminat necesitatea actualizărilor manuale a software-ului și hardware-ului, gestionate automat de către furnizori.
Așadar, la începutul anilor 2000, un POS electronic putea fi achiziționat de la furnizorii specializați, iar acest tip de dispozitive câștiga din ce în ce mai multă popularitate în rândul întreprinderilor datorită confortului crescut și costurilor reduse.
Rămâi aproape și află din episodul următor cum a evoluat istoria după anii 2000 de la primele POS-uri electronice, la dispozitivele mPOS de azi. Dar până atunci, nu uita că MonePOS by AROBS poate fi ideal în business pentru plăți digitale mobile, eficiente și rapide în afacere!
Cluj-Napoca
Ciprian Fonoage
Email: [email protected]
Telefon: 0741 227 627